Biroul de presa » Responsabilitatea sociala corporativa (CSR) » O tragedie privita in prim plan...
Cauza sociala
…din suflet pentru oameni
La baza strategiei Grup DEEP SERV G.I.E. de responsabilitate sociala se afla un cod de etica, care ne ghideaza comportamentul zilnic, fie ca este vorba de modul in care ne tratam clientii, de relatia pe care o dezvoltam cu colegii, colaboratorii, angajatii nostri sau cei din jur, integrand ca valoare esentiala implicarea pentru cunoasterea si rezolvarea necesitatilor si dorintelor oamenilor, implicit respectul, sub toate formele lui.
Totodata, este o lege nescrisa ca atunci cand te bucuri de succes sa ai si o responsabilitate imensa fata de comunitatea in cadrul careia iti dezvolti activitatea, precum si mediul inconjurator, iar noi dorim ca prin proiectele de responsabilitate sociala sustinute, sa ne aducem contributia la dezvoltarea comunitatii, atat din punct de vedere cultural, educativ, sportiv, cat si social.
Sub egida acestui principiu solid, a luat nastere o campanie de anvergura cu scop umanitar, pe care am numit-o “Impreuna intr-un parteneriat caritabil” si in cadrul careia ne-am propus sa promovam “latura umana”, existenta in orice companie, cladita pe valori solide.
Desfasurarea proiectului
Nu este un secret pentru nimeni ca in spatele unui business sau a unei locuinte,se ascund ani de munca, efort, daruire, suflet si sacrificii. Imaginati-va urmatorul scenariu: intr-o secunda, totul va este luat, fara sa fiti intrebat, fara sa gresiti cu ceva si fara sa va imaginati ca singurul lucru pe care il puteti face este sa priviti neputincios, cum toata agoniseala de o viata va este distrusa violent, fara „drept la replica”. Imaginati-va ca singurul lucru care v-a ramas este increderea si speranta ca inca mai exista oameni cu suflet, care sa priveasca dincolo de problemele lor zilnice si sa va ofere o mana de ajutor.
Ganditi-va ca acest scenariu reprezinta, de fapt, realitatea crunta pentru zeci de mii de sinistrati ce au ramas fara un acoperis, fara hrana, doar cu hainele ude de pe ei si tragedia ce o poarta pe chip si in suflet. Potopul pare sa nu se mai opreasca, iar in aceste momente, solidaritatea umana este esentiala. Un gest, oricat de mic, poate aduce putina alinare sinistratilor.
Efecte devastatoare provocate de inundatii
Click pe imagine! Galerie foto.
Putem oare sa ramanem indiferenti? Atata timp cat ne sta in putinta sa ajutam, iar putinul nostru reprezinta atat de mult pentru ei, am decis sa fim OAMENI, dincolo de succes si business! Pe aceasta cale va invitam sa ne fiti alaturi in acest parteneriat cu scop caritabil, sa le oferim acestor oameni greu incercati, speranta!
Click pe imagine! Galerie foto
Asa a luat nastere cel de-al treilea proiect din cadrul campaniei “Impreuna intr-un parteneriat CARITABIL": Grupul nostru de companii, Grup DEEP SERV G.I.E., impreuna cu parteneri de seama precum: Monitorul de Vrancea, Kiss FM, Promenada Mall, Roman’s, Consiliul Judetean al Elevilor - Vrancea, Consiliul Local al Tinerilor - Focsani, Caspro, Angels Organization, am pus bazele acestui proiect, efortul, munca si daruirea noastra concretizandu-se intr-un tir plin cu mobilier, haine, jucarii, alimente, produse de curatat, etc. Bunurile au fost donate si distribuite sinistratilor din localitatea Dorohoi, duminica, 11 iulie 2010, cu sprijinul reprezentantilor Ocolului Silvic.
Imaginile de cosmar vazute de noi toti, la televizor, reprezinta de fapt realitatea a zeci de mii de oameni, durerea si disperarea sinistratilor nu au mai lasat loc de cuvinte: mama si fiu inghititi de ape, case daramate, mama ce a asistat neputincioasa cum apa, inalta de 2 m, curma viata copilului ei, fiu ramas orfan, batrani paralizati la pat, printre daramaturile pline de mocirla, devenite adevarate focare de infectii, oameni care s-au trezit peste noapte fara nimic si multi dintre ei prea batrani macar sa spere ca cineva ii va ajuta.
|
Distribuirea ajutoarelor de catre Membrii Grup DEEP SERV G.I.E.
|
Imagini impresionante cu oamenii si casele din Dorohoi - dupa inundatii |
| Click pe imagine! Galerie foto | Click pe imagine! Galerie foto |
Parteneri
Acest proiect a fost realizat avand sprijinul unor parteneri de incredere si sponsori, care ne-au sprijinit. Grupul de companii DEEP SERV G.I.E. se implica si promoveaza parteneriatele solide, dimensiunea materiala nemaigasindu-si cu adevarat corespondent in sufletul fiecaruia, decat prin valori impartasite, la un nivel uman si spiritual, rezumate int-un trio de necombatut: generozitate, gratitudine si solidaritate intr-un scop comun.
Dl. Marian Spinu, Presedintele Grup DEEP SERV G.I.E., initiator al acestei campanii si prezent la actiune a declarat: „Nu pot descrie in cuvinte ceea ce am vazut acolo si nu pot cuantifica multumirea sufleteasca, pe care am simtit-o la sfarsitul zilei, uitand de orice fel de oboseala! Ceea ce s-a intamplat duminica a fost rezultatul unui efort colectiv si a unui parteneriat solid! Nu pot sa nu le multumesc tuturor celor care s-au implicat trup si suflet in aceasta campanie umanitara, tuturor celor au contribuit din putinul lor si care inca o data m-au facut mandru ca sunt vrancean, partenerilor mei, alaturi de care am desfasurat, fara dubiu, cel mai de succes parteneriat, de pana acum si fara de care nu as fi reusit sa materializez aceasta initiativa: Roman's, Promenada Mall, Monitorul de Vrancea, Angel Organization, Caspro, Consiliul Judetean al Elevilor; Consiliul Local al Tinerilor; Kiss FM, precum si companiilor care au participat prin donatii substantiale: Deep Serv, Rovinex, Incom Vranco, Tricoton Panciu, Metex, Lemarpol Odobesti, Minema, Geladi, etc. Imi cer scuze daca am uitat pe cineva, insa tot ceea ce ar trebui sa conteze este finalitatea gestului lor. Cu sprijinul oamenilor si lui Dumnezeu, speram sa materializam multe alte campanii de acest gen.”...vezi articolul complet, publicat de Monitorul de Vrancea.
Grup DEEP SERV G.I.E. multumeste tuturor partenerilor,
din cadrul acestui proiect!












